Sub felinarul aprins
număr,
ca să nu mai stea timpul
încruntat
când mă trag de păr
cu așteptarea.

Într-un târziu
ajung și acasă, îmi dau hainele jos
și parc-aș ieși dintr-o cămașă de forță,
dar alte lucruri obișnuite mă-ncătușează
la loc
și dintr-o pierdere-a vremii
în alta dau.

Uneori sfârșitul de zi
e un rucsac umplut cu pietre,
în care ar trebui să încap
pentru somn

și doar cățelușul de pluș
se ține cu dinții
în inima mea.
Numai el știe cât de bucuros
îmi va bate în geam
răsăritul.