Pământul în două s-a deschis…
Și foc roșu-a răsărit
Cu ghearele să prindă
Și s-atragă spre nimicul neatins.
Și-n mijlocul despărțiturii
Jar se simte, jar se vede
Și scântei au fost sădite
Numai suflet de s-o pierde…
Norii ploaia iși aruncă,
Dară focul nu se stinge,
Și mai mare el se face
Jos, nimicul te cuprinde…
Iară vântul suflă tare
Să-i alunge-a sa splendoare,
Dară focul se întinde
Tot Pământul îl cuprinde…

Pământul în două s-a deschis
Și focul urcă falnic
Căci colo jos, în necuprins,
Focul este trainic.