!

! în seri de cuarț demult stăpâna Limbă
demența pitulată-n talpa goală ți-o așezi
sângele se revoltă străin închis cu plânset de copil
salt ca lacrima peste potența
unor domuri nepopulate
numai ochiul e stăpânit
de o cutezanță adâncă a morții
crinului dă-i siguranța lui de crin Doamne
abulicului genunchiul i se moaie
cu mâna ta care e omenească
prinzi ca petala culoarea-i spre-a și-o da morții
adormitele țeste lucind de preț
în lene cad pe fina treaptă de ivoriu
și-un ritm al nopții seamănă
e o cântare ce doar în creieru-ți sângerează
asemeni unui gât de cal
crinul se-apleacă-n înălțare să-ți bea inima!

!

! ori altcum în lumea
cu sâni exacți ai neinițierii
căpușă de buboi ca un
cap de crin galben lucind
în irisul înflorit de un surâs al morții.
în suferinți coboară sângele semeț
ca țestele într-o biserică
și suferința cea mare nimănui nu-i e dată
cum viermele perfecțiunii cât un cal
în copite roz calcă ființa morminților
s-o apuce cu dinții
în carnea lor vie-a locuit
i-a devorat în moarte
și călcătura lui e-o laudă
cântărețului care zice
nimănui nu-i e dată suferința cea mare!

!

! vânzându-ți forma trupului tău Orei
ferocitatea ei totală de aur
îmblânzindu-ți moartea
sugându-ți forța
precum ochiul copilului
Neantul ca pe-un sân matern
vânzându-ți forma trupului tău Orei
tu și putința morții ți-ai vândut?