agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2864 .



țărușul
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [muraru ]

2011-03-22  | [This text should be read in romana]    | 





țărușul acesta
care trece prin chiar buricul cubului de aer
este până la urmă spațiul meu vital
care se vrea pesemne a fi un fel de axă
ar trebui să se vadă de departe
din cel puțin patru părți
îmi face dintotdeauna probleme

nu se vede desigur însă
de câte ori pornesc în urmărirea
vreunei întâmplări viitoare
a vreunei himere
ori mă insinuez în una din feliile acelea
tot mai umbroase
și cu atâta parcă mai tentante
din propriul trecut
trebuie să iau în calcul existența sa-
dacă nu țin să mă trezesc cu fruntea sfărâmată
ori să rămân înfipt în spinul ăsta
care nu face
decât să complice de fiecare dată lucrurile
ca o gâză într-un insectar

nu
nu este vorba de nici un fel de psihoză
cu toții întâmpinăm această problemă
hai să-i zicem a țărușului
chiar dacă cei mai mulți o tratează
ca pe atâtea alte dat-uri
aproape ignorând-o adică
așa cum au ales
să se expună cât mai puțin
abținându-se
ori pur și simplu nefiind interesați
de aceste expediții pe cont propriu
despre care s-a vorbit
care te obligă să-l iei în calcul
de fiecare dată

am încercat desigur însă
țărușul acesta nu poate să fie desființat
nu poate să fie smuls
ori aruncat în aer
este o chestie care nu poate să fie
nici bătută cu tunurile
nici călcată cu șenilele tancurilor
nici victima raidurilor bombardierelor de asalt
și căreia nu-i pasă
nici măcar de submarinele atomice de ultimă oră
pe învelișul de oțel al cărora scrie
cu niște litere cât se poate de imaginabile
sfârșitul lumii

ceva ce vine de la începuturi poate
ca un fel de dumnezeu
țărușul ăsta
ceva în jurul căruia se învârtește
însuși universul poate
chiar dacă pentru unii nu-i decât ce-am zis

singurul lucru care-ți rămâne de făcut
este să accepți că înțelepciunea
este o consecință a stării de neputință
și să încerci să procedezi ca atare

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!