Timpul este instrument divin,
În fața căruia mă înclin,
Cursul vieții prinde-n vadul lui,
Devotat slujindu-i orișicui.

Timpul ca artistic scenograf,
Lasă-n urma sa autograf,
Ritmul naturii înlesnește,
Adrenalina cumpănește.

Timpul își măsoară pași-n ani,
Rostul și-l negustorește-n bani,
Destrămîndu-se ca orice val,
Oferit de spațiul sideral.

Timpul are caracter constant,
Perceput de om ca deviant,
Frecvența picură-n secunde,
Lăsînd în urmă slabe unde.

Timpul este sincer, dar viclean,
Vindecînd durere sau alean,
Conjugînd din mers, verbul a fi,
Dominant în sensul de-a trăi.