De mă voi pierde-n aer, atomii explodându-mi,
Să nu mă strângi pe-aripă de zmeu sau de morișcă
Căci voi zbura prin lume, cu grijă alegându-mi
Destin ușor, de briză ce valurile mișcă.

Dacă, din întâmplare, de lună mă voi frânge
Să nu-mi întuneci calea cu norii disperării
Căci plin îmi va fi trupul de raze, nu de sânge
Și voi zbura agale spre pajiștea uitării.

Dar când voi fi deodată copac cu crengi stinghere
Sau când voi fi rugină, sau plumb, sau rocă dură,
Sa-aduni căzute gânduri și lacrimi efemere
Și să le-ngheți de-a pururi în sloi de gheață pură
(Dar te previn, ai grija: sa nu îl bagi in gură!)