Se-apropie cu pași de nimfă seara
Și vom înmormânta măritul soare
Nu vom putea a spune că ne doare
Căci luna se ridică cum e ceara.

Sub vraja ei în tot ocrotitoare
Căldura își retrage-n sine gheara
Și tril dă în torente aviara
Ferice stirpea necuvântătoare.

Dar parcă vorbă între ele zboară
Rostind de țărmurile-ndepărtate
În care-o muscă-un elefant doboară

Și leul rage simplu-n libertate.
Și stelele străluce-a câta oară
Necazurile noastre-s prescurtate.