E iarăși clipa blestemată în care-amanții se sfădesc
Privirile de altă dată în mii de draci se convertesc.

Și sar din om în om, nebunii, și împung cu vorbe de otravă
Sub talpa lor și-a geloziei nici mintea nu rămâne-ntreagă.

Ei sfarmă tot, cladiri de-o viață, povești cu feți frumoși și zei
Rămân în urma lor regrete și oameni fără dumnezei.

Cerșind din crudul adevăr, orbecăind după iubire,
Se leapadă de cea iertare ce i-ar putea aduce-n fire.

Un gol imens dupa navala de lungi cuvinte-ucigătoare
Ce în victorie nu aduc decât o tristă-nsingurare.