Știi tu oare că izvorul,
veșnic falnic călătorul
dor
s-a oprit pe drum
și-așteaptă,
închizându-se în șoaptă,
semn de soare
și de nerăbdare
de la tine?

Știi tu oare că ecoul,
prea înaltul vestitorul
inimii
se preschimbă iar și iară
ca s-ajungă-n orice seară
la fereastra ce ascunde
dulcea, tainica-ți
făptură?

Lasă ziua ca să treacă
Ca o trecere de apă,
Iară noaptea tu veghează
Să nu pierzi și astă dată
trecerea-mi sfioasă...