Să nu te-ntrebi, iubite,
de ce ploaia
scut s-a făcut
amăgirilor de început
sfidând uitarea...

Să nu mă cauți, vis pierdut,
în raza dimineții,
căci aripa dorinței s-a pierdut
și s-a prefăcut
într-o adâncă tristețe...

Tu ai lăsat
nesupravegheat
cântul meu minunat;
Tu ai crezut că e de-ajuns
doar să fii...

și-am dispărut...