a venit un câine să mă strige, dar pentru că nu am răspuns,
a scrijelit, cu gheara lui subțire, șaptezeci și șapte de cuvinte,
pe geamul meu de sticlă.
apoi s-a gândit, cu mintea lui de câine, că poate nu am înțeles,
și din nou și-a scris cele șaptezeci și șapte de liniști.
unele răzlețe, altele aduse, ca o grămadă de grauri puși de pândă
sub ciorchinele scurs de semințe,
înainte de Crăciun.
acum se aud colindătorii,
iar eu sunt ocupat să îmi fac loc printre cuvintele înghețate,
puse de acoperamânt de câinele din gând,
având mare grija să nu mușc din mine
cât încă mai e post.