Timpul trece, ... nu se mai întoarce,
Da, ... chiar toate trec, în umbre albe.
Supărarea lor cea mare este neîntoarcerea,
Nu ce credem noi, plecarea.
Toate pleacă !

Rândunelele sunt niște ființe,
Care fac ce le convine.
Ele stau într-un loc, cât vor,
După care pleacă-n zbor.
Ele vor călătorii pe alte pământuri,
Într-ale sale străfunduri,
Unde și acolo o s-o ducă bine,
Cum au dus-o înainte.
Toate pleacă !

O piatră stă așezată,
Apoi la o tremurare neașteptată,
Sau orice mișcare a naturii,
Poate chiar în mâna omului,
Pleacă și aceasta din așezare,
Unde și-a petrecut a ei realizare.
Toate pleacă !

O fată care a stat lângă al ei băiat,
Mult iubit, mult așteptat.
Puțin timp, sau aproape o viață,
Oricum asta nu contează.
Găsește la un moment dat motiv,
Să plece și aceasta definitiv.
Toate pleacă !

Un bebeluș stă în a sa mamă,
Timp, în care așezarea îi devine dragă.
Când să iasă-n lume, el opune rezistentă,
Dând semne că nu vrea o altă existentă.
Dar după lungi eforturi pleacă,
Neavând ce să mai facă.
Toate pleacă !

Se întâlnesc adesea probleme,
Interioare, sau exterioare.
Care ne pun într-o situație,
Chiar și umilitoare,
Și de care,
Se va ivi o scăpare.
Toate pleacă !