La unitatea de rachete
De lângă un oraș, odată,
Făcu un general –Ionete –
O vizită inopinată.

Vorbim de-o unitate care
Era de vârf, cu toată criza
Și-n oastea noastră, prin urmare,
Avea destul de mare miza…

Venind pe drum, de la intrare
Văzu că treaba merge prost:
Pe patul puștii din dotare,
Dormea o santinelă-n post.

Vreo trei soldați, avâd alături
O sticlă goală de rachiu,
Zăceau întinși pe niște pături,
În rest, părea că e pustiu.

Simți că-și iese-ncet din fire,
Dar încă nu făcu tam-tam;
Se-apropie de o clădire,
Privind discret prin câte-un geam.

Vreo doi sergenți, cu mutră bleagă,
Scriau scrisori pe niște file,
Alți patru învățau să tragă…
Salariatele civile,

Iar la depozitul de arme,
Simțind că-ncepe iar să ardă,
Găsi un altul care doarme
Când trebuia să stea de gardă.

Pe urmă, fără vreo surpriză,
Mai consemnă-n raport, aici,
Că trei soldați, atenți la miză,
Jucau șeptic pe gloanțe mici

Și-un ins, aproape cât un munte,
Cu față aiuristică,
Punea grenadele pe frunte,
Făcând echilibristică.

Și ca să-ncheie cu flagrantul,
Mai vizită –prin geam - PC-ul,
În care însuși comandantul
Juca barbut cu SSC-ul.

De-acuma termină ocolul
Și luminat și dumirit,
Scoțând din tocul lui pistolul,
Dădu alarma, în sfârșit.

Se prezentară -supărați-
În opt minute jumătate,
Cincizeci de mutre de soldați,
Având vestoane șifonate.

Din efectivul de oștire,
Mai ruginiți sau mai recruți,
Treizeci erau în învoire
Iar douăzeci erau pierduți.

„Ce-i asta, comandant? E bine?
Așa vă pregătiți de foc?
Și dacă inamicul vine?
Vă face praf pe toți, pe loc!”.

Acesta, cum simțea pe spate
Că toate apele îl trec,
Strângând din buzele crispate,
Tăcea și înghițea în sec.

„Trăiți!, în primul rând, e pace”,
Făcu, rânjind, soldatul Gelu,
„Pe urmă, cum să ne atace?
Păi, n-avem scut la Deveselu?”