Ar trebui să mă vezi, sunt frumos,
acum nu mă mai deranjează nimic,
pentru că mi-am cumpărat cele mai frumoase cămăși,
fabricate din cele mai curate ploi,
mi-am lăsat un pic de barbă, să știi, și din profil
semăn bine cu mântuitorul florilor de hârtie creponată.

Acum pun mare preț în poeziile mele pe enumerări,
cum cerul se schimbă după fiecare frunză,
cum furnicile se urmăresc îndrăgostite pe antebrațul meu,
cum peștii din râu se îngrămădesc în lipsa soarelui.

Ar trebui să mă vezi, deși n-am învățat să cânt,
știu să desenez bine lipsa ta în nisip;
ud leoarcă sunt un trunchi cu mâinile sub cap,
ce obișnuiește să privească avioanele și fumul lor,
țin evidența filmelor de dragoste importantă,
a pieselor febrile, a grijilor ce ne privesc pe-amândoi.

Ar trebui să mă vezi, sunt frumos
și mă plimb prin lipsa ta ca un turist încântat,
zâmbind unui oraș senin, bătrân și cuminte.