Privesc în abisul stelelor și nu
ajung să aud primul
scâncet.
Mă afund tot mai mult
și din întuneric se
naște
un licurici.

/
Acum văd precum un copil la naștere
și aud precum un bătrân fără pricepere.

/
Nuferii care odată creșteau
și din mocirlă, acum
stau uscați pe ape line,
vulturii își mănâncă
propriul pântece,
munții se rostogolesc
bolovan cu bolovan
și Tu,
tu stai și te uiți la mine cum
mă afund în propriul meu
abis.

Toate trec și pe aici nimeni...