Îți împingi buzele până când distrugi tot ceea ce este frumos sau comparat cu un fluture de noapte
Mă împingi în spate ca una din genele tale negre, de sus, arcuite
Te pierzi undeva în zborul tău printre expresii nespuse,
Dar te împingi în propriile-ți gânduri, aripi sau pleoape
Căci printre toate astea nu mai deosebesc
Când mă împingi, când mă alungi, când mă îndepărtez ori când mă schimb.
De fiecare dată când uit că te-ai blocat în cuita de rezonanță
Degetele mele caută lumina ca o molie
Genele mele se dezechilibrează ca si când ar fi dimineață
Iar gândul îmi rămâne fixat la timbrul vocii tale
Când spui expresii, iar mai apoi
”Dar să nu mai spui la nimeni”.