Se făcea că erai pădure
Și copacii din tine nu erau copaci
Ca toți copacii
Doar aduceau a copaci pentru că
Tu îmi spuneai că ei sunt copaci
Iar eu pentru ca te cred mereu
Spun ca tine
Deci erai pădure
Și copacii tăi nu erau ca toți copacii
Nu aveau ramuri
Iar frunzele și le punea fiecare după gust
Un talmeș balmeș de culori și forme
Așteptându-și suportul
Nici trunchi nu aveau copacii tăi
E normal să nu aibă trunchi dacă nici ramuri
Nu au
(asa îmi spuneai și eu te credeam)
Hălci de carne roșie scrijelate în aer
De mine
Cu numele noastre în interiorul lor
Numele noastre vânturate de vânt
Ca albiturile întinse de bunica pe sârmă
ÃŽn spatele casei

.
Se făcea că erai pădure
Și că spre tine
Venea singurul copac care îți lipsea
Și pe care îl așteptai
De când te născuseși
(E copacul Gică îmi spui
Eu te cred pentru că am crezut mereu în
Nichita)