Și uite așa,
un frate de sânge spirtuit îți face rafturi în carne,
lăsându-te să mori pe casa scării,
ca un somn eșuat în veceu
după ce-a înghițit toată morala vieții.

Moartea nu întreabă pe nimeni cum a ajuns așa,
de ce nu poartă ac potrivit la cravată, de ce nu
cârpește cerul cu luceferii din degetul mic, de ce nu
a omorât și el pe cineva când a avut ocazia;
moartea spune cel mult "băi, fraiere, știi că-s lungă,
cumva definitivă și beau numai suflete dietetice și numai
la pai".

Și uite așa,
după toate micile lupte date în afară
și marile războaie dinăuntru,
șansa ca mă-ta să afle că ai crăpat
ori ca vreun străin să-ți privească sacul inml cu oareșce îngăduință
pare singurul rai posibil.