Nu, n-am sa va invat tacerea,
Decat tacerea ce alunga rana,
Decat mutenia ce nu distruge, ci repara
Durerea adusa in noi de strigate...
Nu, n-am sa va obisnuiesc cu supusenia
Decat cu ascultarea cea inteleapta
Din care strangi margaritare
Ce nu darama zidul in inutile cuceriri,
Ci il indreapta, aplecandu-se catre el.
E un rost in mutenia si ascultarea mea,
E rostul Iubirii...
Nu, n-am sa las zbuciumul meu
Sa va zdruncine visele, sperantele
Si n-am sa-mi las chingile
Sa va sugrume libertatea de a fi,
a cauta, a intelege, a afla ce conta...
Fiti voi ! Fiti liberi !
E-n toate o bariera efemera
Cum efemer e totul...
Eu i-as spune rascruce la care mereu alegi
Ce lasi, ce aduni, ce vrei, ce nu vrei
Ce visezi si ce din vis se poate sau nu realiza...
Nu, nu va voi spune ca nu exista libertate pe lume
Aproape nici prietenie, aproape nici dragoste,
Aproape mai nimic din ce speram sa gasim...
Nu, chiar daca v-am informat exact sau mai putin exact
Eu deja stiu ca nu ma veti asculta
Si nici nu trebuie sa fie asa.
Poate n-au existat decat pentru mine
Aceste bariere sau cumpene sau ziduri
Sau poate ca eu cautand n-am stiut a urma
Pana la finalul ce cantarea ce conta:
Altele sau Iubirea ?
Adevarul si Libertatea nu s-au nascut spre a concura Iubirea,
Ci pentru a o sprijini si nu sabota...
Si atunci, zise un glas de adolescent
Indeajuns de liber spre a fi un rebel,
Atunci cum vom sti sa cantarim intre ele
Toate acele valori sau mai exact:
Dupa ce sa alergam pe lume?
Toate conteaza, dar nu mai mult decat
Va conta ca-n urma pasilor tai sa ramana vesnic Bine.