De-atâtea nopți te simt departe,
Te-aștept în disperarea mea de zi,
Te-aștept cu muta mea răbdare,
Te-aștept și-n visele-mi târzii.

De-atâtea nopți te-aștept să vii,
Cuvintele-mi sunt efemere,
Căci noaptea se transformă-n zi,
Iar pauza dintre destine nu mai piere.

Eu voi fi mereu cu tine,
Și în gând mă vei simți,
Îmi vei spune sacre șoapte,
''Te iubesc, te voi iubi!''.

Există nopți de insomnii;
O-ntreagă zi poate fi noapte,
Nu-mi luminează, precum știi,
Viața-mi, decât ale tale șoapte.

Parcă te văd la fiecare colț de stradă,
Parcă te simt la fiecare pas,
Te caută a mea minte ce-i într-o busculadă,
A cuvântului tău straniu, a tandrului tău glas.

Eu cred în ochii tăi albaștri,
Ce-mi luminează gându-ntunecat,
Mi-aduc aminte surâsul tău vegheat
De ochii mei sălbatici de-ai tăi înfometați.

Tu ești acum a nopții mele veșnicie,
Te caut în fiecare astru,
Aș vrea s-ajung să fiu cu tine,
Să-ți simt privirea din ochiul tău albastru.

Deși tu ești acum departe,
Hotare de cuvinte ne despart.
Al nostru gând este același,
Cu ochii-nchiși te văd, mi-apari.

Nu-mi mai rămâne decât timpul,
Ora regăsirii dintre noi,
Ce văpăi intense îi produce,
Sufletului meu, de ochii tăi.

Te-aștept indiferent de ce urmează,
Te-aștept în nebunia mea de zi cu zi,
Te-aștept în spaima orelor ce-naintează,
Te-aștept și-as vrea ca tu să știi.

Au trecut minute, au trecut și ore,
Ne-apropiem din ce în ce mai mult,
Aștept cu nerăbdare acele clipe,
Eternul nostru dor să-l stingem
C-un sărut.