LUNA CAPTIVÃ




Ca timpul să stea pe loc
în noaptea de-ntâlnire
am întins între crengile salcâmului
o capcană cu zimți și arc de oțel,
să captureze luna
și s-o țintuiască pe cer!

Dar, se pare că luna,
asemenea unei vulpi
și-a ros cu disperare piciorul, să scape,
și-a coborât, șchiopând, însângerată,
lăsând pete de sânge pe cer,
până au venit zorile,
și ai plecat!...

Totuși, luna din noaptea aceea
a rămas zăvorâtă-n inima mea
ca într-un sanctuar păgân -
și, de acolo o mai privesc, din când în când,
printre gratiile amintirilor…















LUNA MÂRȘAVÃ

M-a mușcat un câine,
luna!
de picior,
când mă-ntorceam în taină,de la tine!
De n-ar fi luminat în noaptea-ceea, luna!...
Mă urmărea ca un dușman
cu felinarul într-o mână
și secera în cealaltă!...

Mârșav-a fost în noapte-aceea luna,
voind să ne despartă!...

De-aceea, altădată, ’nainte de a ne întâlni
voi azvârli cenușă înspre lună
și voi sufla din foalele fierarului -
să se adune norii!...
Voi arunca găleți cu apă înspre boltă -
ca să se stingă stelele și luna
precum un foc cu vreascuri de la noi din sat!...
Voi frământa ceamur -
noroi cu balegă de cal!
ca să spoiesc cerul, să astup fereastra lunii -
să nu mai lumineze!
Apoi voi construi o cușcă din chirpici
și-am să leg luna-n lanț,
să nu mai mârâie,
să nu mai scoată
nici secera, nici colții!...
Si-am să arunc cu țărână de pe morminte
înspre lună
ca să se preschimbe-n lună neagră,
ca din mormânt !
Să stea acolo, ferecată, în cușca ei
când mă voi furișa ,din nou, la tine!