Pendul de netimp –
nefiindul oscilează
în fântâna adâncă
umplută cu aer lichid
când înspre pozitiv
când înspre negativ
când crește, alimentat de angoase, anxietăți și ipohondrii
când scade, micșorat de entuziasmuri, avânturi și optimism

Mi-am pierdut umbra
undeva între nord și sud
prin care orbecăie ființa
orbită de prea multă lumină
și ea comunica la nivel spiritual
cu norii, cu copacii și cu soarele
am început s-o caut
de la mâna stângă la mâna dreaptă
din creștet și până-n tălpi
de la o emisferă la alta
de la o stea la alta
și am descoperit-o
într-un interstițiu din irisul stâng
căzuse și-și fracturase un picior
am aglutinat osul rupt
cu pastă de lumină
i-am spus să mă însoțească mereu
însă a refuzat
era în căutarea
tinereții fără bătrânețe
și a vieții fără de moarte
mi-am lărgit intervalul existențial
până a devenit o semidreaptă
la capătul semidreptei stătea Dumnezeu
și împrăștia stele în mințile oamenilor
mi-am trimis un gând
în palma Creatorului
și el s-a întors încărcat cu veșnicie

Din energia imanentă
am făcut o sferă de lumină intensă
și am aruncat-o în sinele oamenilor
sub formă de cerc hașurat cu tenebre
lumina-spot a dizolvat opacitatea imundă
sinele a devenit esență de zbor
și oamenii s-au preschimbat în îngeri
însă aripile de la pământ la cer
erau prea grele și prea lungi
și ele au scormonit adânc pământul
în căutarea genealogiei omului

Eu citeam cu umbra translucidă lipită pe ochi
o carte de la pământ la cer
și pe fiecare cuvânt stătea un om.