mușcam dintr-un fruct oranj
inventam cercuri polare
la capătul serii mă așteptai
te scuturai de toate resturile zilei
eu îmi priveam în permanentă botinele
strângeam în pumni poezia plecării

afară ningea tot mai tare
o herghelie de cai albi îmi frământa întunericul
ochii mei orbeau plânsul din noapte
încălzeau frigul din oasele timpului

fiecare noapte îmi era o tăcere
și fiecare tăcere părea umbra unui mormânt
și cu toate acestea la încheietura mâinii te purtam
cu o bucurie ce-mi dădea certitudini

în vis aceeași nuntă călătorea în mine