M-am uitat în oglindă
și nu m-am recunoscut
în locul meu am văzut
formele vaporoase ale sinelui
ce și-a făcut educația
la facultatea esențelor

Am privit pe geam
și nu am recunoscut realitatea
oamenii erau personaje
create de o minte de poet
copacii aveau formele
eurilor personale
iar în frunze
fotosinteza interfera cu lumina

M-am uitat la ochii cerului
erau albaștri însă miopi
cerul mă privea cu ochelari din nori
o pasăre s-a izbit de ochelarii cerului
a căzut în vrie
mi-am deschis mintea
și pasărea a căzut pe rețeaua elastică
a gândurilor

M-am uitat la muntele invizibil
în vârful lui trona idealul
l-am chemat însă m-a refuzat
așa că am început urcușul.

Scriu
și între cuvinte
se insinuează așteptarea
scurmând la rădăcina ideilor
prin transfigurarea cărora
se prefigurează poemul

Scriu
și greutatea covârșitoare
ce apasă corpul
intrat în hipnoză
se sfărâmițează în corpusculi –
esențe creatoare
zvâcnind în iridescențe

Scriu
și timpul se smulge din ramificațiile ontologice
și așteaptă într-un spațiu special
reîncarnarea în vârstă

Scriu
și tăcerea se refugiază nefericit sub clopot
al cărui dangăt asurzitor o destramă

Mă opresc din scris
și viața mă scrie pe interior
energia scrisului, febrilă și stenică
urcă temperatura corpului
la nivelul creației profunde.