Am scris în tine
cu litere șchioape, anorexice,
ce țineau loc de silabe.
Am invocat prin tine
lumina
ce ghidează străinii
prin trecutul strămoșilor lor
până la iertare.
Însă sunt orb.
Am ivit idealuri în absolut,
iar acesta, păcalit,
a realizat și
și-a întețit ignoranța.
Am căutat priviri dar am găsit doar ochi.
Am nutrit înțelegere.
Care a fost rostul, de ce atâta zbatere?
Însa tu mi-ai învățat alfabetul
în coada trenului
Care putea să mă ducă spre fericire...