Dorințe sunt universale
De la banal la mediocru
Și chiar în sferele astrale
Ale ei minții cu al ei binoclu.
Ea departarea se revarsă
Peste o amforă de stele
Nu mai am tihnă nici la masă
Și am uitat mai toate cele.
Am ori n-am ce mi-aÈ™ dori
Din el destinul cel uitat
E prea puțin a mai voi
Să mai primesc ce nu mi-e dat.

Trecutul e privit prin ceață
Prezentul este ceața pură
Ea limpezimea clipei se agață
De ce-i în creier și iese pe gură.
Nu mai e timp pentru un vis
Cu ochii larg deschiși aievea
Va trece gândul către abis
De viața va vroi a vrea
Senzații fără urme de tăgadă
Că ce e prost merge-n tandem
Nu va mai fi nimic să vadă
Decât un trist și ultim semn.
Am ori n-am ce mi-aÈ™ dori
Din el destinul cel uitat
E prea puțin a mai voi
Să mai primesc ce nu mi-e dat.