cerată se așază între noi tăcerea de aur
devenim mai înțelepți (cel puțin așa credem) și tu și eu
mai vârstnici cu încă un anotimp: cel al descoperirii de sine
prin sine și prin celălalt printr-un potențial întreg... ratat
din pripă din nepăsare din egoism din orgoliu deșert din tăgadă
sau poate dintr-un părelnic ieri sosit prea întârziat
ca să-l mai prindă din urmă pe mâine pe poimâine...

nu ne doare sau ne prefacem că nu ne doare
nu ne pasă sau ne simulăm doar nepăsarea
nu regretăm sau regretăm în tăcere și
nu plângem sau o facem fără lacrimi
nu ne apar riduri pe fețe sau poate meșteri le-ascundem
după măști viu colorate-fosforizate fosilizate
nu trăim remușcări dar ne-nchinăm în biserici
și facem mătănii cu lumânări aprinse și mir la icoane

orgoliul principiile înaltele principii dictează ca întotdeauna
primează eul fiecăruia: niciodată noi, totdeauna eu
nu cedăm și ne purtăm cu semeție crucile individuale
pe drumuri cârpite de cezari pământești atât de lumești
îngustați lamentabil în chingile negre-ale propriei condiții
ne compunem encomioane triumfale în extaz și trâmbițăm
azi nici tăcerea nu ne mai e complice
plătim tribut amuțelii de ieri: trăim zgomotos vanitos
sinistru de fals de neadevărat... de alții

timpul timpul timpul ce mai contează că trece
noi suntem oricum eterni prin toate-ale noastre
suverani inaccesibili stăpâni neînduplecați
cu sceptre coroane din fier fotolii pufoase
și-aplauze multe la scenă deschisă