agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3334 .



porunca a VI-a
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [grupex_2007srl ]

2014-10-17  | [This text should be read in romana]    | 



croșetezi frunze, una pe față, una pe dos,
tragi cu sete dintr-o țigară și, uite, deșiri plopul din față,
îl iriți, îl muști,
numeri repede, din ce în ce mai repede, un ochi viu, unul mort,
unul respiră, unul tușește,
până ce, în sfârșit, octombrie începe să se dilate,
e un bețiv întârziat, rătăcit în tranșeele din interiorul tău,
e frig, e multă singurătate, e teamă,
ai războiul cu pereții pe care nu-i mai suporți,
n-u-i-m-a-i-s-u-p-o-r-È›-i,
ceva mai târziu, muncitorii de la canalizare
vor instala țevile prin care
se va duce dracului toată melancolia
din fiecare,
imediat cum tragi apa

auzi cum trosnesc oasele fiecărei frunze, sub tălpi,
ușor debusolat, te întrebi dacă mai e ceva de vindecat, dacă există un medic ortoped
al acelora care au sentimente fracturate, care gândesc că timpul e un reparator universal,
că are el bandaje pentru suflet,
de la înălțimea copacului în care pendulezi atât de nehotărât
vezi cum peste oraș picură precum ochii unei icoane care nu mai crede în minuni

te imiți, îl vezi pe celălalt
cum gesticulează teatral
la oglindă, asta e lama care te va scăpa de obsesia
că moartea ține de neprevăzut,
15:39, ziua 17, undeva în era de după cristos,
nu-l crezi în stare, îi vezi lașitatea din pungile de sub ochi,
în tremuratul atât de fin al degetelor,
în forma buzelor care imită un sărut de adio, de care evident că nu-i pasă cuiva,
nici măcar ție,
în felul în care pare atât de hotărât să te înlocuiască,
să rămână absolut singur,
el, numai el, fără nici un pic de tine,
dualitatea asta te îngrozește,
de sub tocul ușii, până jos, în parcare, sub autoturisme,
fiat punto, ww passat, un bmw seria 5, cu geamuri fumurii,
ca ochelarii care ascund tot întunericul din fiecare,
ies litere ca niște role cinematografice,
le vezi proiectate pe asfaltul umed,
euridice va muri oricum

cauți în interiorul tău,
moartea e oricând un refugiu,
un loc unde tu ești cel care descoperă că a supraviețui e adevăratul miracol,
sapi în calcar și, iată, direct cu sânge
desenezi în partea întunecată a zidului, pe dedesubt,
o vânătoare la care tu ești cel hăituit

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!