am visat cum câmpia se frânge în două
cum roua se prinde de pleoape grea
dudul bolnav de frunză timpul îl moare
te aud cum respiri în lanul pitit
te ascunzi după ruguri în crucea luminii
aruncă amintirea de prună îți zic
și învață grâul pe de rost
și fă-te pâine
când pășeșc pe miriști simt puterea din bob
iar moartea seceră pruni

cum se repetă grâul în mori
cucii traduc pentru noi livada bătrână
pe sub tălpi se petrece rădăcina plăpână
miriștile se sting amurgul ne arde ochiul închis
peste mână viziunea ei de ciocârlie

- cum îi ninge câmpiei cu păsări în vis

tu cine ești de nu mai este lună,
tu cine ești de nu mai cade bruma
tu cine ești?

să nu crezi că macul crește în lanuri din ură
el doar încântă ochiul și somnul
și nu știu de ce nu-mi mai vin îngeri sub tâmplă
cu aripile odihnite în semn de cruce
în visul meu se frânge iar câmpia
iubita mea cu degete de vin doar ia aminte

ce mână Doamne duzii să dea în floare?