Strecoară-te afară vifor din suflet
și poartă-mă spre cețuri.
Acolo calea o voi rătăci
și roua n-o voi căuta.
Dă-mi suflul violet
din primăveri pierdute
și albe scînteieri
din boabe de mărgăritar.
Și plînge-voi slugarnic
pe coama de cometă,
căci nu ajung cu mîna
spre cerul prea înalt.
Trecutu-mi-au prin venă
boboci de păpădie
și se împraștiară prin creier,
mici de tot.
Și din înalt vor curge
semințe în umbreluțe,
violacee umbre
prin pîcla ceții dese.
Iar viforul îmbălsămat în rouă
miros de mărgăritărele va avea.