ca într-o mlaștina întru inima mea
mă-ncinge-un gând molatic și viclean
plânsul și șcrâșnirea dinților
ca niște lipitori îmi străbat tâmplele de la o ureche la alta
cu chipul ca un scut îmi ascund
rănile săgeților din vazduh
ce mi s-au făcut putrejuni
mustesc întru a mea nebunie
mâncându-mi rănile mă căiesc
însă căința mea nu este adevărată
înaintea ochilor am amărăciunea mea
și tot negoțul vieții până în al unsprezecelea ceas
pentru a-mi găsi sfârșitul întru întoarcere
mai dezgrop un talant din mlaștina inimii mele