era mâine
și în necuprinderea lui
creșteau niște bolți atât de limpezi
încât puteai să zidești în ele
celelalte zile ale săptămânii

tu mă chemai în dosul palmei
să-mi arăți plânsul unor îngeri
care uitaseră cum se tresare

mă chemai atât de furtunos
încât îți înghițeai
fosforescența propriei respirații

în acest joc
viitorul se rostogolea către începuturi
iar cuvintele noastre
se zbăteau în interiorul fierbinte
al faptei ce nu vroia să se-ntâmple

și pentru că era încă mâine
mirări aprinse ne împingeau către o lume
unde chiar și închipuirile umblau fără mască