Noi ne-am trăit tinerețea
jumătate gri jumătate incoloră
ne-am visat visele jumătate alb-negru
jumătate color
umblam îmbrăcate-n jeans și-n tricouri
nu-mi amintesc să-mi fi cumpărat altceva din banii de studentă
în afară de cărți și țigări
(Carpați, Dacia, Vickend de la bișniță
Chesterfield după lovitura de stat
căreia ne-au zis să-i spunem revoluție)
și-odată un inel de argint cu piatră verde
de la magazinul Victoria
rămăsese fiindcă era prea mic și nu venise nimănui
precum pantoful Cenușăresei

tu aveai bani mai mulți da-mi amintesc
cum te jenai să-i folosești de față cu mine
odată îți mai rămăseseră
ne propusesem să mâncăm câte-o prăjitură
ni i-au furat în magazinul de bijuterii
unde intraserăm să ne limpezim privirea
de-atâta cenușiu
noroc că apucasem să luăm bilete la teatru
în Grădina Icoanei o țigancă cu-n plod atârnat
ne-a scuipat că nu i-am dat bani
m-am revoltat aș fi strâns-o de gât
tu păreai să iei lucrurile mai ușor
pe-atunci nu știam că și Mântuitorul fusese scuipat

aud dragă M că ești doctor cercetător
în chimie în fizică tu știi
ai lucrări publicate așa te vreau!
tu ai rămas ancorată în știința care ne-a scos peri albi
eu am cam lepădat-o nu fără regret
eu cu ficțiunea care-mi arată altă față a vieții
poate una mincinoasă
desigur doamnă doctor suntem femei mature
avem copii mâine poimâine și nepoți
avem funcții cărți publicate
și totuși doamnă doctor
aș vrea să cred că și tu ca și mine ai rămas copila
îmbrăcată-n jeans
că n-ai uitat camera de cămin nici modulul
pe care depănam povești prin fum de țigară la un pahar

să știi dargă M că și mie mi se spune doamna X
într-un fel sau altul cu titluri gărgăuni
aș vrea să le spun tuturor că eu am rămas absolventa
care în ultima zi de cămin
a zăcut în poziția lui Budha în patul de sus
cu tavanu-n cap
vărsându-și lacrimile-n sine
cea care știa ca pe o premoniție că tot ce-a fost
nu se mai întoarce
că nimic nicio piesă nu se va mai juca la fel
că altfel viața altfel se va scrie de-atunci pentru noi
pe cărări diferite
a doua zi
eu am plecat prima m-am bucurat
nu-mi place nu suport să rămân
tu ai rămas apoi mi-ai scris că îmi uitasem
două perechi de pantofi pe care i-ai luat
ghici pe care
(și-acum mă mir că la vremea aceea aveam atâtea perechi de pantofi)

așa doamnă doctor cercetător și ce-oți mai fi
să știți că pentru mine-ați rămas aceeași M
cu care plecasem într-o zi la teatru când
mediciniștii străini se distrau aruncând cu ouă de sus
pe tine unul te-a nimerit drept în păr
în părul acela pe care ți l-aș fi tăiat de frumos ce era
ne-am întors am ratat piesa aceea
așa cum uneori ne ratăm
întâlnirea cu viața…