dimineața e rece în plumb de cuvinte
uneori aduc în odaie căi ruginite
țelul miroase a scop îmi bând cafeaua la microscop
mimez ștreangul vine paiangul țese clipe
a îngerimilor aripe, de vorbe vigoare.
deprinderea de a rosti-n singurătate doare
uneori prea mult înseamnă prea puțin
din aducere aminte sărutul tău îl rețin
umblet de născare a nimănui umbra cerului du-i
inima e un pavaj pentru suflet
sunt o micșorare a crucii până la mine.
risipit în cuvânt sângele-mi face escală pe pisc
Pasărea tăiată are Măru-n plisc
adaptarea retinei la Dumnezeu
mă plictisesc în sine-eu
demiurgia rostirii pe hârtie înveselește 1001 povești
nu, mi-e mirare că ești.
purtând de albastru haină îmbătrânesc în taină
țesătorii de scundă secundă să te ascundă
pe tine, totul meu de iubire
în cunoaștere răzbire
încăput în os șezi în mine frumos