Picăturile de ploaie, cu structura lor mobilă,
Dănțuiesc pe lângă flori într-o magică idilă.
În străfund de zare-albastră, fulgerul se chinuiește
Să aducă o lumină pe-o iubire ce pălește.


Trei narcise, mai sfioase, stau cu florile plecate,
Parc-ar fi fete morgane, încărcate de păcate,
Ce-și îndreaptă capu-n sus să privească cu mirare,
Printre picături de ploaie, ceru-acoperit de mare.


Pe terasa casei noastre cu un gust fin, cizelat,
Ascult cântecul furtunii din senin acum iscat
Și din ceaiul verde-n ceașcă sorb aroma lui ușoară
Memorând răceala ploii cu priviri de domnișoară.