agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3488 .



expresul de narnia 1
poetry [ ]
cronici uneori vesele alteori triste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2015-12-16  | [This text should be read in romana]    | 



bollywood nu e un vis

nici noapte nici dimineață
o stare incertă ca vocea unui adolescent
în schimbare

umblu prin magazine caut cutii de carton
facem pachet pentru londra
în el punem de-a valma ca-ntr-o groapă comună
jucării pentru maya
dulceață de nuci
carne de om și carne de sfinx

vîntul trece prin haine
ca trenul cu aur al unui rege grăbit
să plece-n exil

dacă nu ne-am cunoaște mai bine
am putea să jurăm că suntem schizofrenici:
mai toată viața vorbim despre oameni care au existat
povestim întîmplări despre care
numai noi știm că s-au petrecut cu adevărat

nu ninge dar nici nu e ploaie
cerul a devenit o instanță de judecată
unde soarele pledează pentru legitimă apărare
ca raj kapoor după ce-a încercat să-și omoare tatăl




LARP

ca să arate că iubesc animalele
unii postează videoclipuri cu pisici
ori cîini mutilați
alții citesc discursuri de suflet să devină mai buni
ori să-și aleagă jumătatea perfectă
eu joc un shooter cu zombies ca să demonstrez
că nu am nevoie de ceas ca să știu cum trece timpul

în jocul acesta am zombies obișnuiți
dar și super zombies: kamikadze cu butoaie
pline cu kerosen
ori savanți nebuni care iradiază orice ființă pe o rază de șapte metri
dacă vrei dolari bonus trebuie să împuști
porcușori de aur ascunși

cînd se apropie paștele
zombies obișnuiți nu mai au capul obișnuit
ci cap de iepure
dacă vine crăciunul au cap de ren
dacă e halloween în loc de cap au bostan
în cele din urmă
de st valentine day în loc de porci
trebuie să împuști inimi de aur ascunse

ai putea să mă crezi imatur
dar tot mai des mi se pare
că viața-i un joc fantezist
în care ne dăm peste cap să facem rost
de cele mai bune arme
și cei mai buni camarazi




despre viața de apoi numai de bine

altă explicație nu găsesc:
iadul e o unitate de producție
unde se asamblează scăunele auto pentru copii
tu stai în picioare o veșnicie
în loc de cafea te-ndoapă cu inka
n-ai pauză de mers la veceu
ori de-o țigară
pentru că ;eful de secție aduce
la foc continuu
nou-născuți ori mogîldețe care
fac primii pași în viață
iar tu stai lîngă utilajul de asamblat
cu șubleru-n mînă să le măsori fundul
pînă se potrivește cu scăunelul

iar dacă te scoate din minți
gînguritul celor prea plini de viață
adu-ți aminte că mai păcătoșii ca tine
au pățit-o mai rău:
ei sunt la divizia manechine
pentru testele de impact

*

am ajuns la concluzia
că raiul e o stare de uitare continuă
și că singurul lucru de care ne aducem aminte
-cum am ajuns acolo-
e doar pentru a începe o conversație
cu alții ca noi:

salut
tu cum ai ajuns aici?
păi am căzut de pe schelă în timp ce renovam
o secție de oncologie
dar tu?
duceam cu mașina pachete pentru sărmani
mi-a sunat telefonul și-am intrat pe contrasens…

știi cumva există pe-aici vreun magazin
unde se vinde pîine fără gluten? nu de alta
dar i-am promis soției…
habar n-am acu’ am picat È™i eu
mă întreb dacă aici sunt cutii poștale unde
să redirecționez corespondența din timpul vieții
nu de alta dar n-aș vrea ca pe pămînt cutia poștală să dea
pe dinafară cu notificări de conversie a creditului din franci elevețieni
în altă monedă
iar vecinii să spună că nu sunt un bun locatar

…poate ieșim diseară la un pahar cu bere
prespun că aici au numai light și se-ascultă doar
jimmy page chitară solo
ai grijă doar
că noaptea îngerii mișună pe nori
mai ceva ca niște gîndaci de bucătărie

ok atunci pe diseară
mă bucur că te-am uitat
și eu la fel




sîngele dulce al dimineții

aerul înghețat rîcîie pieptul
de parcă ai răzui pielea moartă de pe călcîie
cu o piatră ponce

pe holul îngust cu scaune scrijelite
și postere comuniste în care inimi cu două picioare
merg săltăreț
așteptăm să dăm sînge

de la unii la alții
de la unii într-alții
trec botoșeii de unică folosință
și halate din vată de zahăr
doare? întreabă-un bărbat cu ochii sticloși
ca ferestrele clădirii google din londra

în jurul lui pute a rom și roșcoave
a tată care și-a luat inima-n dinți și a spus
fiule
am păcătuit împotriva ta și a cerului
iar fiul-a răspuns tăiați vițelul cel gras
și dați-i carne de cîte bonuri de masă-a primit
la donarea de sînge
aduceți repede costumul de păpurică și
îmbrăcați-l cu el căci acest tată al meu
era viu și acum
moare din nou

strîng pumnul din patru în patru secunde
de parcă aș căuta cu jabul bărbia lui dumnezeu
îmi umezesc buzele ca un copil
mă gîndesc la sîngele meu
ca la siropul de coacăze






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!