pentru că era cel mai scump
căutam mărul prin livadă
mai sclipitor decât aurul
din plombele tale de înger
din firul hărților comorii
din paharul libertății vii
mă ghidam prin țipătul alb
cu unduirile verzi din frunze
un răsculat printre betoane
o umbră pe asflatul mort
care-mi fura pomii din labirint
în fiecare înnoptare în hanul
de acasă pe pământ dormind
știu că ne ascundeam de noi
fiecare împachetat în el
cu grijă de a fi vânătorul
comorii înverzite de etern
și țin minte că ți-am arătat
o frunză din copacul acela
împachetată în staniol rece
dar mărul învia de fiecare dată
și ne fugărea ca o mușcătură
de câine ciobănesc la turmă