Èši-au albit
cam de tot tâmplele
amantele nu mai sunt geloase,
ti-au căzut pe frunte toate visele,
și vin din trecut cântecele,
melodioasele.
Ș-acum ne privim
cu ochii durerii,
ei nu mai sunt albaștri
ca altădată,
nu se mai oglindește
luna-n ei
căci s-au imbolnăvit
de cataractă.
Nu ne mai strivim
între ploape chipurile frumoase
și nu ne mai plimbăm goi
pe cai în nopți senine de vară.
Eu nu mai sunt nebună
și tu viteaz,
să cucerim
pe Eros împreună.
De-acuma joc pe oarba
și am să vin
să-ți mângâi angelicul chip
plin de păcate,
cu coatele julite...