locuiesc la periferia unei clipe și
deseori îmi închiriez
o singurătate
doar așa pentru a-mi pierde vremea
în tot acest timp
mai vorbesc cu Dumnezeu
despre una-alta
ultima oară l-am întrebat despre mama și
l-am rugat să lase fereastra deschisă
ca să pot privi înăuntru
și ca o consecință a indiferenței
m-a privit drept în ochi
apoi a râs

doar atât...

unii ar putea crede că sunt nebun
și că uneori îmi închipui lucruri
care nici nu există
ori că-mi împrumut durerea
pentru a face impresie

oare de ce trebuie să fie mereu o regulă
doar pentru cei care rămân
umbre printre lucruri...