eu sunt în vârful unei stânci,
tu, vârful unei alte stânci în liniște
ne arcuim aripile noastre circulare
și trupurile obtuze și ne azvârlim în aer
ca două săgeți, ca două respirații calde, aburinde
ne depășim viteza firii noastre,
ne încălzim ca doi asteroizi în alergare,
cădem unul spre altul...
ni se ard aripile
ni se dezlipesc brațele
ne cad picioarele
ni se desfășoară pielea de pe mușchi
și oasele ni se deșurubează din carne,
ne explodează atomii, și imaginile, și amintirile
și cădem așa, arși, dezlipiți, desfășurați, deșurubați, explodați
unul spre altul ca două forțări ale lui a iubi
ne avântăm unul în celălalt ca două fumuri roșietice, ca doi aburi
și ne împletim, și ne contragem, și ne destindem îndrăgostindu-ne
răsar din noi, ca niște ramuri, ca niște firișoare,
arterele, și venele, și oasele unui copil.