cum scormonim prin măruntaiele timpului
ori ridicăm în spatele ochilor ziduri înalte
să nu iasă din noi fir de lumină

îl vezi vezi uliul cu pene pătate
cum năvălește peste noi până în ficați
cum smulge el amintiri ciudate
ca și cum sunt ultimele noastre clipe
înainte de a ști de a fi de a cerși
câți ani am murit în zadar pe furiș
și nimeni nu-și va aminti de am fi fost
vântul flutură în tâmple aripi fără rost

vezi cum a crescut frigul în noi peste seamăn
Doamne cât de departe suntem în noi
și câtă sete ne-a crescut în oase
și câtă ploaie am risipit în neliniști
nu-i așa iubito că o viață ne e prea puțin

zgomot de lanÈ› zgomot de za
de pași risipiți de fum
hohotim nebuni bolnavi de iubirea noastră
și atât de greu ne este fără ea
cum moare pasărea în ger albastru și măiastră
câte gloanțe reci de foc și de gheață
s-au înfipt în noi la nunta noastră
iubito pasărea mea măiastră

ne luăm ochii în lacrimi și fugim
și ne doare și cât de rău ne pare