curgi în lichefierea zadarului
uneori ești doar un nimic ce mi s-a zădărnicit de gâtlej
păstrezi în ochi o apă
ca pe o statuie amintitoare de lacrimi
soclul ei e o carne rudimentară
stăteai în duhul băltind neputință,
te strig prin găurile aerului,
am acru în priviri
și vin
să-ți dau știință iar
de mine

uiți des
că poți locui în mine fără chirie
la urma urmei
fă ce vrei,
nu mă doare nici în piept de tine