Uneori, mă aștept
să curgă sânge pe străzi...
prea mulți oameni rănesc
pe sine
pe alții...
lăsăm cioburi de-orgolii
și ace din priviri
prea reci...
să ni se-mplânte-amar
în viscere...
învinovățim cerul...
apoi îl implorăm
ne facem visurile zdrențe
alergând printre utopii
nici marionete nu mai suntem
doar păpuși
de cârpă
târându-ne dup-un suflet
să ni-l coasem la rever
dar sufletele au aripi
trebuie să-nvățăm a sări
cădem ades
și ajungem
a nu mai sângera
mai avem energia
doar pentru un vis:
de a renaște
din cicatrice
o lumină
o iubire...