niciun adevăr nu mai e la locul lui
în neputincioasa zarvă a cuvintelor
trec prin tine anii cu nemiluita

uneori trec mai mulți odată
atunci devii străin de tine
de doruri nu
de dor crapă pietrele

nu te mai răsfață nici liniștea
nici vântul
nu există altă realitate decât visul
în vis nu mai îmbătrânești
rămâi mereu copil
alergi în umbra unui zmeu de hârtie
inima îți cântă ca un flaut

numai cerul nu are umbră
îți spui în gând
pradă unei tandreți nepământene