Acopăr un nor c-un pumn de pământ
Și-mi fac sub picioare un lac de noroi,
Săpând în adâncuri un fel de mormânt,
Să-ngrop fără cruce durerea din noi.

Și-astept să-mi devină oglinda uscată,
Aproape de iarnă vreau pagina goală,
Ne trece prin minte că n-am fost vreodată
Decât o iubire-ntr-un strop de cerneală.

M-apuc să visez pe o bancă în somn
Și încep să le bat pe zăpada din foi,
Cu mâna de cuie și-o cruce de Domn,
Mă-ntorc cu iubirea pe timp înapoi.

Îl vad pe Manole ce-o leagă pe Ana
Și-o arde în focul căminului tău,
Prividu-și ruina și-nalță Doftana
Și moartea-l închide în sufletul său.

Culeg de pe ochi când plânge-o copilă
Un strop din iertare și-apoi il șoptesc,
Să-i poarte Manole coroana-i de milă,
Făcută din lacrimi și-un zid chinezesc.

Mă-ntorc dimineața sub pleoapele tale,
Cum vine copilul pe-o coală de lapte
Și-n floarea privirii, ascuns sub petale,
Mă ghemui, iubire, prin marea de șoapte.