NESUPUSA LUI ISUS
Mircea Trifu

În mijlocul unei mări am pus visul meu cu tine,
Cu o mină de cărbuni ți-am pictat doar un copac,
Sus pe cer ți-am desenat câteva mii de suspine
Ce le-aprind seara târziu de pe cușma mea de dac.

Am să sap lângă fereastră o fântână de cerneală
Și culeg așchii de stânci să-nalț gardul de uluci,
Pentru stelele ce-ți cad am să le pictez o școală,
Pe-undeva bătută-n ramă lângă patul ce te culci.

Voi sculpta un loc de veci, pentru valurile moarte,
Ce-mi împodobește țărmul, ca balenele orfane,
Să le pun un loc de cruce undeva, cât mai departe,
Căci se tem de pescăruși, ca de legiuni romane.

O să-ți desenez o ie în nesomnul de o noapte,
Pe tot trupul tău uimit, cu un strop de nebunie,
Din păcatul ce-l țin sfinții într-o sticlă de lapte,
Frumusețe îngrozită de pe-ntinsa mea domnie.

Și cu glasul gurii tale să scriu pe coala tăcerii,
Să te-audă-ntreaga mare și suspinele de sus
De-ți va cădea câte unul peste coapsele creării,
Vei fi mama unei cărți, nesupusa lui Isus.