Dacă soarele-ar fi negru și-ar avea raze de zgură,
Și de l-am privi în ochi ocrotind, ținând la spate
Umbra geamănă a noastră, că lumina-i, o făptură,
Suntem cioburi de oglinzi cu pământ amestecate.

Dac-ar fi pământul cer, fiecare noapte-n versuri,
Ne-am trezi ceară de stele într-o lumânare-aprinsă,
Când cuvintele sunt vise și-și creează universuri,
Mintea-și face-o galaxie dintr-o pagină nescrisă.

Dacă nu ai fi cu mine și acuma când sunt singur,
M-aș usca încet ca țărmul însetat pe munți de sare,
Niciun ram de primăvară nu-ți va dărui un mugur,
De nu îmi vei da să beau toată-ndrăgostita mare.

Dac-aÈ™ fi pe cer ceva, l-aÈ™ trezi pe Dumnezeu,
N-ar mai plânge nici o cruce ochii unei muritoare
Și l-aș pune eu pe Dânsul fără milă-n locul meu,
Să îți poarte singur grija, toată viața în picioare.

Muntele-l întind pe ramuri că-i e dor de legănat,
A vazut cum te-adormeam alintată ca în pântec
Și-am să mă gândesc la tine dacă-așa i-a cășunat,
Până o să-nchidă ochii plictisit de-același cântec:

,,Stă vaporul ghemuit în iubirea cea adâncă,
Nae a-nceput să caște să-l trezească pe Mircică ,
Că-i vrea gura să răpească, uite-așa, fără să-i zică,
De pe-obrajii tăi de pruncă, lacrimile de furnică!