Nu știu ce porți pe umerii
așa de albi și fragili
sculptați în zăpadă.

Aștept în pielea tandrului
ascuns în hazard,
să se înlănțuie plăcerea privirii
pentru ce doresc să ating.

Cum îmi vei trimite zvonul
tăinuit, plin de speranță
ce urcă prin sânge și capătă putere.

Și așa cuvintele-mi capătă vână,
de semne în trup se nasc
din lumina iubirii.