ziua pe care o începi
fără nicio amintire concretă
fără de cunoscuți
doar codul genetic
frica aceasta imensă
cu strășnicie moștenită
din preistorie
când ai tăi
își aprindeau felinarele irisului
în jungla burdușită cu explozibil
stăteau la pândă
gesticulând
își suportau carnea / declanșau atacul
optima defensivă
onomatopeic chemau lucruri
sufletul din ele
confecționau iluzii
iluzii și poeme
adevărate religii:
în felul lor iubeau...
găseau resurse
pentru încă un mâine

peste umerii dezgoliți s-au așezat cicatrice
mersul unui timp dizolvat pe alocuri
continuitatea este lanțul acesta invizibil
pe care dacă îl desfășori
te va întoarce la tine

gesticulând
te temi
încerci marea revoltă
minima dimineață
într-un azi
fără nicio amintire particulară
fără de nume
dai la o parte țărână
scuturi cer
cad păsări
se înalță oameni
te înseninezi
în felul tău iubești

și

asta

e bine.