miroase a rânced
în împrejur
tăcerea se răzvrătește
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor de întuneric
îmi joc ultima reprezentație
cineva îmi șoptește că-s
prea bătrân să mai învăț
repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
și un cer sub care groparii
au marcat o bucățică de pământ
pe întunericul din care a plecat și tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă și
mă hrănesc din singurătăți
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer și
mă rog lui Dumnezeu să mai aștepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile